





Aventurieri în misiune
Tabăra Aventurieri în Misiune este creată special pentru copiii cu vârste între 7 și 11 ani, fiind prima lor întâlnire cu viața de tabără, natura și aventurile în aer liber.
Este o experiență sigură, ghidată și plină de joacă, în care copiii descoperă natura pas cu pas, prin drumeții ușoare și activități adaptate vârstei lor.
Pe parcursul taberei, copiii pornesc zilnic în mici „misiuni” care îi poartă prin drumeții ușoare, jocuri educaționale și activități de explorare. Fiecare misiune este gândită astfel încât să îi ajute să se orienteze, să colaboreze, să comunice și să își folosească imaginația, fără presiune și fără competiție agresivă.
Tabăra este concepută ca o introducere blândă în viața de tabără. Copiii învață să stea împreună, să respecte reguli simple, să aibă grijă de lucrurile lor și să se simtă confortabil într-un mediu nou, printre oameni noi. Prin joc și explorare, ies din zona de confort într-un mod natural și sigur.
Natura devine spațiul principal de joacă și învățare. Copiii sunt încurajați să o respecte, să observe plantele și animalele și să înțeleagă importanța grijii față de mediul înconjurător. Fiecare experiență este adaptată ritmului lor, cu multă atenție la siguranță și stare emoțională.
Comunicare
În cadrul echipelor, urmărim cu atenție componenta de comunicare. Cum ne exprimăm eficient, corect și coerent, pentru ca mesajul nostru să fie transmis clar și înțeles de către interlocutor.

Gândire critică
Am creat un program care să stimuleze gândirea critică a participanților. Ne dorim ca ei să treacă prin propriul filtru informațiile pe care le primesc, să le verifice, iar lucrurile pe care aleg să le rostească să nu fie pur și simplu preluate. Este important ca ei să creadă cu adevărat în ceea ce spun și fac.

Independență
Credem că e foarte important să dezvoltăm un spirit al independenței și puterea de a ne baza pe noi înșine. Astfel, în taberele marca Academia 161, punem accentul pe cultivarea și dezvoltarea de abilități precum: luarea deciziilor, gestionarea emoțiilor și încrederea în sine. În taberele noastre simulam situații dificile pentru a crește nivelul de independență și a pune bazele unei dezvoltări armonioase.

Dezvoltare personală
Colaborare
Responsabilitate & independență
Imaginație și creativitate
Managementul resurselor
Provocări sportive în aer liber
Colaborare
Responsabilitate & independență
Imaginație și creativitate
Managementul resurselor
Provocări sportive în aer liber
8 - 12 Iulie
2026
,
Rucăr
7
ani
28 de instructori


















































Adaptabilitate
Adaptabilitatea este una dintre cele mai importante abilități pe care le putem învăța. Expunerea constantă la diverse situații, din diverse domenii, crește puterea noastră de a ne repoziționa și de a lua decizii eficiente într-un timp scurt. Pe lângă ateliere și jocuri, în taberele Academia 1,61, facilităm, în deplină siguranță, expunerea copiilor și adolescenților la o gama largă de circumstanțe, tocmai pentru a dezvolta acest skill.

Abilitati decizionale
Considerăm că este important să putem lua decizii, să știm ce ne dorim și să acționăm întocmai, fiindcă asta e cea mai bună variantă pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Programele noastre sunt concepute în așa fel încât participanții trebuie să decidă ceea ce vor să facă și să înțeleagă impactul deciziilor lor asupra grupului.

Managementul resurselor
Credem că e foarte important să dezvoltăm un spirit al independenței, la urma urmei, în viața de zi cu zi, facem adesea lucruri singuri, avem nevoie să știm că ne putem baza pe noi înșine. Prin urmare, în taberele marca Academia 161, punem accentul pe cultivarea și dezvoltarea acestui gen de abilități. Luarea deciziilor, gestionarea emoțiilor și simularea unor situații dificile cresc nivelul de independență și pun bazele unei dezvoltări armonioase.

Ce spun participanții despre noi
Informații importante!
Înscriere
Pentru rezervarea locului este necesară plata unui avans de 500 de lei și completarea fișei de înscriere. Locurile se rezervă în ordinea achitării avansului, în limita disponibilității. Avansul aferent acestui eveniment nu este returnabil. Restul costului aferent evenimentului va fi achitat cu minim trei săptămâni înaintea datei de plecare.
Termeni și condiții
Prin plata avansului sau prin completarea fișei de înscriere participantul, tutorele acestuia și/sau beneficiarul confirmă că a citit și a acceptat termenii și condițiile rezervării și participării la activitate, indiferent dacă a fost semnat sau nu un act scris.
În cadrul acestui eveniment, pentru a încuraja dezvoltarea abilităților decizionale și de management al resurselor, pentru mesele care nu sunt incluse în costuri, participanții sunt încurajați să decidă singuri cu privire la ce își cumpără, pun în rucsac și cară cu ei.
Vom servi mesele împreună, ca un grup unit, vom învăța să împărțim dar și să ne gospodărim singuri, să fim independenți și să ne asumăm deciziile.
Informații generale
OBSERVAȚIE: Accesul la anumite activități poate fi condiționat și de participarea anterioară la anumite evenimente cu nivel de dificultate mai scăzut (ex: pentru participarea la tabăra de supraviețuire de nivel 3 este necesară participarea anterioară la tabăra de supraviețuire de nivel 2). Până la verificarea cerințelor de participare, suma achitată ca avans va rămâne blocată pe card și va fi încasată în cazul aprobării sau va fi returnată integral în cazul în care cerințele menționate pe pagina evenimentului / taberei nu sunt îndeplinite. Evenimentele vor fi organizate cu un număr minim de 10 participanți.
Aici puteți consulta Termenii și Condițiile înscrierii și a participării la eveniment.
Aici puteți consulta Politica de Confidențialitate și prelucrarea datelor cu caracter personal.
Operator date cu caracter personal nr. 36064.
Evenimentele sunt organizate de Asociația Academia 1,61 și/sau de Clubul Phi SRL.
Entitățile organizatoare NU sunt plătitoare de TVA iar prețurile afișate nu sunt purtătoare de TVA.
Întrebări frecvente
Aici găsiți răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre evenimentele noastre corporate.
Cum știu ce trebuie să aibă copilul meu în bagaj?
Înainte de fiecare tabără, părinții primesc pe e-mail o listă de bagaj care detaliază toate obiectele necesare.
Care este procedura de înscriere la evenimentele Academiei 1,61?
Click pe butonul Evenimentul dorit-> Completați formularul de înscriere, furnizând datele necesare -> Trimițând formularul, veți fi redirecționat în pagina de plată a avansului -> Achitați avansul -> Locul este rezervat!
Cum știu că copilul / adolescentul este eligibil pentru eveniment?
În general, sunt relevanți doi factori: vârsta (fiecare tabără are menționată vârsta minimă acceptată) și, în cazul programelor precum Bootcamp sau Supraviețuire, nivelul (ex: dacă doriți să vă înscrieți la Tabăra de Supraviețuire de nivel 2, trebuie să participați mai întâi la cea de nivel 1 sau tabăra de Bootcamp de nivel 2, trebuie să participați mai întâi la cea de nivel 1)
Cum gestionăm alergiile alimentare?
În aceste situații, vă rugăm să menționați detaliile în fișele de înscriere și să ne contactați pentru a găsi cea mai bună soluție pentru copilul dumneavoastră. Totuși, de cele mai multe ori colaboratorii noștri pot răspunde cerințelor, însă pentru alergiile foarte severe există și posibilitatea ca participantul să vină cu mâncare de acasă.
Ce se întâmplă dacă participantului trebuie să i se administreze tratament?
Dacă participantul se află sub tratament la plecarea în tabără, instructorii vor avea grijă ca acesta să continue tratamentul respectând instrucțiunile medicului. Este de datoria părintelui să includă aceste informații în fișa de înscriere și să le comunice în mod direct unui instructor sau echipei de birou.
Care sunt documentele de care am nevoie la plecarea în tabără?
La plecarea în tabăra este nevoie de Fișa de Înscriere și de adeverința medicală (cu mențiunea “apt pentru tabără”).
Dacă tabăra se desfășoară în afara României, este necesară și o procură notarială. Contactați-ne pentru detalii suplimentare.
Dacă tabăra este cu profil sportiv (schi, cățărare, biciclete) este necesară completarea fișei de adeziune.
Care este specificul taberelor Academia 1,61?
Avem mai multe tipuri de activități. De la tabere tematice (Lego, Minecraft, Harry Potter etc.), la tabere cu specific Bootcamp, Supraviețuire pe trei niveluri de dificultate, până la tabere cu profil sportiv (schi, cățărare, biciclete). De asemenea, putem crea programe personalizate pentru companii, familii și prieteni.
Care este echipamentul necesar pentru tabără?
În funcție de specificul taberei, echipamentul necesar diferă. Ulterior înscrierii veți primi toate informațiile necesare pentru a fi pregătiți corespunzător, inclusiv o listă cu cerințe și recomandări privind bagajul și echipamentul personal.
Câți instructori însoțesc copiii în tabără?
În taberele Academia 1,61 urmărim să aducem un instructor pentru fiecare cinci participanți. În cele mai multe cazuri, grupul nu depășește douăzeci de participanți.
Unde pot vedea poze și filme din tabere?
Pozele și filmele din taberele noastre pot fi vizualizate pe pagina de Facebook Academia 1,61, pe Instagram @academia1.61 și pe Youtube.










